INSOFT Development & Consulting primește trofeul de bronz pentru cea mai spectaculoasă evoluție în afaceri din anul 2012

Creșterea companiei INSOFT Development & Consulting în anul 2012 a fost apreciată la nivel internațional, în cadrul premiilor „Best in Biz Awards EMEA 2013”

INSOFT Development & Consulting a obținut trofeul de bronz pentru cea mai spectaculoasă evoluție în afaceri din anul 2012, în cadrul ediției 2013 a „Best in Biz Awards EMEA”, unicul program independent dedicat recunoașterii performanței în business din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Compania INSOFT Development & Consulting este prezentă pe piața de IT&C din România încă din anul 2008 și, într-un interval de timp relativ scurt, a reușit să devină unul dintre principalii furnizori de soluții IT adresate unor profile foarte diverse de utilizatori din mediul privat și sectorul public. Pentru companie, anul 2012 a însemnat tranziția către o poziție de integrator principal de sisteme complete și de comunicații atât pe piața internă cât și pe cea externă.

Evoluția companiei a fost notabilă de la un an la altul când, odată cu extinderea echipei de profesioniști care numără în prezent 150 de angajați și colaboratori, INSOFT a dezvoltat și implementat proiecte de mare anvergură la nivel național și internațional, cu mii de beneficiari finali. Astfel, bilanțul anului 2012, s-a tradus prin triplarea cifrei de afaceri față de anul anterior, 81% din aceasta fiind realizată prin asigurarea de servicii IT către clienții companiei, iar 19% prin vânzarea de produse software și hardware.

Ediția anuală a programului Best in Biz Awards EMEA a reunit aproximativ 100 de companii din domeniul public și privat, reprezentând peste 17 țări.

 „Suntem onorați de distincția acordată în cadrul Best in Biz Awards, unul dintre programele de evaluare internaționale care se bucură de prestigiu în mediul de business. Trofeul obținut în cadrul acestei ediții desăvârșește o serie importantă de realizări pe care INSOFT le-a avut pe parcursul anului 2012 și care au contribuit la consolidarea poziției noastre, atât pe piața locală cât și pe cea internațională” a declarat Cristian Aciubotăriței, Director General INSOFT.

Câștigătorii Best in Biz Awards 2013 EMEA au fost selectați pe baza punctajului acordat de juriul format din 20 de membri reprezentând publicații de business, financiare și IT, dintre care menționăm ARD (Germania),  Banking & Finance Magazine (Belgia și Olanda), BBC Radio Leeds (Marea Britanie), Sky News (Marea Britanie), Branders (Elveția), Business Breakfast, Dubai Eye 103.8 (Emiratele Arabe Unite) etc.

Despre Best in Biz Awards

Programul Best in Biz Awards este dedicat recunoașterii performanțelor companiilor, echipelor, membrilor executivi și produselor pentru rezultatele obținute în mediul de business. Juriul competiției este format din reprezentanți ai presei și analiști ai pieței IT, programul având trei ediții anuale, independente, care se adresează unor regiuni diferite: Statelor Unite și Canadei, EMEA și mediului internațional.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm vizitați: http://www.bestinbizawards.com/.